Tinerele bistrițence, chemate să lupte pentru titlul de „Domnița Bistriței”

0
583

Bistrițencele care au 14 ani împliniți sunt chemate să lupte pentru titlul de „Domnița Bistriței”. Prima probă este cea a preselecțiilor, iar apoi, șase finaliste vor susține probele din concurs. Toate cele de pe scenă vor primi câte un titlu, însă doar una se va alătura celorlalte opt Domnițe ale Bistriței.

În 2009 a avut loc primul concurs de desemnare a Domniței Bistriței. Titlul acesta a fost câștigat atunci de Ana-Maria Greabu.

Apoi, titlul a fost adjudecat în 2010 de Adelina Popa, în 2011 de  Alexandra Runcan, în 2012 de Andrada Bianca Moruțan, în 2013 de Roxana Muscari, în 2014 de Paula Maria Toma, în 2015 de Mădălina Năstuță și în 2017 de Larisa Maria Bența.

Anul acesta, o altă tânără bistrițeancă li se va alătura.

Așadar, bistrițencele care au împlinit 14 ani și cred că au ceea ce e necesar pentru un asemenea titlu, sunt așteptate la preselecții. Acestea vor avea loc mâine, 30 august, ora 17, la sediul Asociației Culturale Bistrița Medievală din Piața Centrală nr. 23, Ansamblul Sugălete.

Dintre toate domnișoarele, sau chiar și doamnele, se vor alege șase finaliste care vor fi pregătite pentru a urca pe scenă.

Probele de frumusețe, talent și vrednicie se vor susține sâmbătă și duminică.

„Propunem și anul acesta bistrițenilor să o aleagă pe cea mai vrednică domniță din cetate. Domnițele care candidează vor îmbrăca straie medievale. Câștigătoarea titlului de DOMNIȚA BISTRIȚEI va fi cea care va întruni aprecierile juriului şi ale publicului deopotrivă. Premiul cel mare constă într-o costumație medievală oferită de Asociația Culturală Bistrița Medievală, pe care domnița și-o va confecționa după gustul propriu. Alte premii sunt oferite de artiștii – meșteri prezenți la Târgul Medieval”, anunță organizatorii.

Fiecare domniță care va urca pe scenă va câștiga un titlu. Domnița inimilor, a curajului, a creației artistice, a îndemânării și iscusinței, a grației și eleganței, a muzicii și poeziei, a curajului și îndrăznelii, a gastronomiei sunt doar câteva din titlurile ce pot fi atribuite domnițelor participante.

Domnița Bistriței va fi desemnată cea care întrunește cele mai multe dintre aceste calități.

Așadar, bistrițencele care cred că au ceea ce e necesar pentru a obține acest titlu sunt așteptate mâine la preselecții.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here